A doua noapte: Povestea Ministrului de Finanţe

     A fost odată ca niciodată, dar sigur a fost, cam prin anul 1651, pre când era vodă Mateiu Basarab în al nouăsprezecelea an de domnie. Şi Ţara Rumănească o ducea bine. Economia de piaţă duduia, era pace şi părea că viitorul luminos nu e doar o snoavă electorală ca în zilele noastre. Şi ca să fie bine şi să nu fie rău şi pe viitor, domniia sa plătea haraciul conştiicios măritului sultan la Ţarigrad (un soi de Bruxelles pe vremurile alea), întocmai şi la timp, pentru că nu s-a mai auzit până acum civilizaţie europeană şi euro-atlantică şi stat de drept fără taxă de protecţie.

    Şi cum ziceam, bătrânul domn, după ce pregătise bănuţii strânşi din taxele (po)pulimii să îi trimită Comisiei Otomane, a pus să cheme de îndată pe marele vistiernic (Ministrul de Finanţe) şi i-a zis: "Băi Stroe, eu m-am mai fript cu altul ca tine mai demult de a dat cu vastul când trimiteam contribuţia la Uniunea Otomană. Tu eşti băiat bun, chiar dacă faţa ta nu zice asta, dar ca să fiu eu sigur îţi reamintesc de ziua când te-am căftănit vistiernic al ţării domniiei mele, că erai băiat cu şcoală, tânăr din noua generaţie de politicieni. Şi te-am chemat la Cotroceni să juri cu mânuţa ta pre Sfânta Evanghelie şi pe roşu că n-o să furi". Cum auzi asta, Stroe Leurdeanul zise fără să clipească: "Dormi liniştit, Măria Ta, că Stroe are grijă de visteria ţării ca un bun om de dreapta, anticomunist şi iubitor al valorilor europene". S-a mai liniştit Vodă un pic, dar ca un om cu experienţă de viaţă puse boiari mari ca să le ia seama a cămării şi să-i numere banii carii au fost număraţ(i) iar de dânşii şi pecetluite cu peceate domnească. Deci când au stătut boiarii a număra banii împreună cu 6 neguţători ei au aflat o ladă mare spartă şi banii domneşti lipsă, însă pungi 85 şi într-o o pungă câte 500 de talere. 

    Când auzi una ca asta domnul să-i cadă PH-ul, nu alta, că de albit la păr, albise mai de mult. Vă imaginaţi că imediat i-a trecut prin faţa ochilor toată viaţa, şi nu era deloc scurtă, şi se şi văzu mazilit de sultan ca un neiubitor de valori europene şi comunist şi apoi băgat la răcoare, precum vodă Livache, de s-a pi*at contra vântului. Ce să facă? Ministrul şi complicii lui, doi secretari de stat (vistiernicul al doilea Radul Fărcăşanul şi Tudor cămăraşul) se făcură nevăzuţi ca preşedinţi de diverse filiale ale partidului de guvernare, iar actele visteriei dispăruseră odată cu ei de nu au putut ca să-ş(i) dea sama şi de vistierie şi de toate veniturile ţării şi de bucatele domnu<lui> nostru ce s-au făcut şi unde se-au înnecat. Lucru bine făcut. Dar de unde alţi bani? De la fraieri, de unde, că ţeara geme de iobagi. Le bagă taxe cu plus, le dă la ceriu accizele pe carburanţi, apoi zice că e Putin de vină. Şi gata. 

    Banii nu sunt o problemă când îi plătesc alţii. Rămâne dar să îi pedepsească pe făptaşi, că nu e faptă fără de răsplată şi nici muncă fără de simbrie. Şi se uită Mateiu Vodă prin legislaţia anticorupţie şi citi: Boieriul care va umbla împotriva domnului si a ţării să-l spânzure şi să-i facă spânzurătorile mai înalte cu un cot decât ale altor oameni proşti (Pravila cea Mare sau Îndreptarea legii, glava 367, zaciala 4 în interpretarea contemporanilor). Şi atunci a chemat Vodă şi tot Sfatul Ţării, cu marii episcopi, cu boiarii mari şi mici şi cu ăi' mai de seamă oameni ai domniei şi le-a cerul să judece, dupre lege, Iar aceştia, toţi într-un glas au zis cum sa li să taie capetele ca unor furi şi spărgători de casa domnească şi călcători de jurământ şi de lege. Aşa au mărturisit cu sufletele lor în faţa domnului şi-a ţării, dar ca un domnu milostiv si creştin, mai ales că nu era chiar uşă de biserică (povestea asta v-o spun eu altă dată), ci era om bătârn, aproape de soroc, cu gând mai mult la mântuirea sufletului i-au lăsat ca să nu-ş(i) spurce sufletul cu nişte călcători de jurământ ca aceste şi a ales să-i dea pe hoţi afară din partid şi să le ardă un blestem de toată isprava, ca să le ţină de toată viaţa lor. Şi aşa le-a zis Mateiu Vodă:

Care va dărui milostivul Dumnezeu a fi domnu şi biruitoriu Ţării Româneşti în urma mării sale, au den neamul mării sale, au dentr-alt neam cine-i va boeri sau să-i miluiască sau a le umbla pren nescare minciuni ale lor, domnu, fie mitropolit, fie episcup sau orice boiariu mare va fi, ori striin ori den ţeară, acela împreună cu îndemnătorii lui să aibă a moşneni blăstemul săborului arhiereilor, egumenilor şi a toţ(i) preoţii ţării, care blăstem înnaintea noastră şi înnaintea adunării a toată ţara, în sfintele odăjdii îmbrăcat şi cu făcliile aprinse în mână înfricoşat şi groaznic făcutu-l-au şi blăstemând strânsu-şi-au făcliile cum iaste legea blăstemului. Care blăstem într-aceaastă carte a noastră arătămu-l cum pre om ca acela să-l bată Dumnezeu şi în trup şi în suflet, să-i vie cursa care nu o ştie şi întra-cea cursă sa cază, să-i fie curtea pustie şi întru lăcaşul lui să n-aibă cine lăcui, să se şteargă numele lui den cărţile vieţii, să nu să scrie cu direpţii, să pue Dumnezeu pre păcătosul asupra lui şi diavolul să stea de-a direapta lui, când se va judeca sa iasă osândit şi rugăciunea lui să fie întru păcat şi să-i fie zilele puţine, dregător ia să-i o ia altul. Să-i fie feci(o)rii rămaşi săraci şi muiarea lui văduvă, goniţ(i) să fie den casa lor, datornicii să caute toate câte sînt ale lor, să jăhuiască striinii osteneala lui, osfentitor să n-aibă, nici sa fie cineva a-l milui, într-un neam să se măture pomeana lui şi să se pomenească cu strâmbii şi cu strămbătatea părinţilor lui şi să gonească vrăjmaşui sufletul lui să-l ajungă şi să-l calce în pămînt şi vestea lui în ţărână să o pue şi să se măture de pre pământ pomena lui şi la sfârşenie să se ia cu păgânii şi ia zioa den <în>frecoşata judecată să nu vază slava lui Dumnezeu. Foc, spuză, vânt şi vihor să-i fie partea paharului înpreună cu Iuda şi cu Ariia şi acéstea să i s(e) întîmpléze a le nimeri în valea matcei focului cu de trei ori anathima a 318 sfinţi părinţi de la soborui Nichii.

    (Carte de jurământ din 1652 (7160) ianuarie 18, Târgovişte - Arhivele Naţionale Centrale, Diplomatice nr.6, ediţia D.R.H. Ţara Românească, vol.XXXVII (1652), Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2006, p.24-28 din care s-au extras şi citatele fără menţionarea sursei)

    După un aşa straşnic blestem ai zice că totul e terminat pentru Florin Leurdeanul şi gaşca lui de la minister. Dară viaţa nu e dupre legile drepte, ci prost făcută, iar domnul e milostiv până la capăt şi nu trecu bine anul că deja l-a re-evaluat pe Radul Fărcăşanul, de l-a adus iar în slujba domniei ca vistiernic al doilea, precum fusese, apoi agă (şef de poliţie) şi îl luă de nou-nouţ drept înţeleptul şi cinstitul boier al domniei sale (1653 (7161) aprilie 17 - Arhivele Naţionale Centrale, Colecţia Manuscrire, Mss.209 f.299v-300, ediţia D.R.H. Ţara Românească, vol.XXXVIII (1653), Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2009, p.118-119). Şi apoi, Constantin vv. Şerban, de a venit după Matei Vodă, l-a pus direct stolnic mare (Mareşal al Palatului), că e băiat bun şi avea pizmă pe el vodă Matei, că d-aia l-a spurcat. Cică de morţi numai de bine... aiurea.

    Cât despre şeful lui, Stroe Leurdeanul, ce să zic, atât i-a ţinut blestemul domnesc de viaţă grea că l-au "pedepsit" toţi domnii ce-au urmat numai cu cele mai bune ministere, că ajunsese să facă şi să desfacă domniile şi să ţină Ţara Românească pre seama sa de ziceai că era ieşit direct din apa sfântă a Iordanului. Şi numai mâna Domnului a făcut să i se cam taie maioneza, căci Antonie vodă din Popeşti, cum a suit pe tron şi-a amintit de toate păcatele sale (că mai făcuse MULTE între timp) de l-a judecat pe bune şi l-a condamnat la moarte. Dar şi ăsta domn milostiv, că l-a iertat de moarte şi l-a călugărit cu de-a sila, numai să îl facă dispărut din politică. Dar te pui cu cîţii... că fugi monahul Silvestru (aşa îşi luă numele de călugăr) cu prima ocazie direct peste munţi, lăsându-l pe vodă Antonie spumegând şi cerându-l omologului său, Mihail Apafi, principele Transilvaniei, pentru ca să-i ia capul. Şi nu i l-a luat, că a murit Stroe al nostru liniştit, de moarte bună, în patul lui şi tot la loc de cinste în Sfatul Ţării (un soi de Guvern).

    Şi-am încălecat pe-o şa... blah, blah, blah.

    Tâlcul poveştii fără niciun tâlc: Să nu furi... puţin, să ştii să împarţi cu cine trebuie şi să fii băiat bun şi-a ta va fi Împărăţia Lumească. Amin.