Prima noapte: O poveste cu netoţi

    Că tot este la modă subiectul emigranţilor care năpădesc Europa cea civilizată din România, iar dragii de austrieci nu mai pot trăi cu noi din această cauză, mi-am amintit de o poveste valahă petrecut pe la începutul veacului al XIX-lea, în miezul verii. 

    Este vorba despre decizia Imperiului Habsburgic (adecă un soi de Austrie de azi) de expulzare în Imperiul Otoman a netoţilor care trăiau cam de multe secole neconform cu prea-civilizatele lor obiceiuri. Fără nicio informare sau să le pese în vreun fel că sunt oameni, i-au strâns şi i-au aruncat cu forţa pe aceşti nefericiţi netoţi peste graniţă în Ţara Românească, apoi s-au spălat pe mâini. Autorităţile române degeaba au protestat puse în situaţia de a se trezi cu valuri de netoţi mânaţi de la spate cu puşca de grănicerii austrieci. Vrând, nevrând au trebuit să gestioneze cumva treaba altora şi au dat o lege de asigurare a tranzitării acestor netoţi prin Ţara Românească în condiţii civilizate, lege votată în Parlamentul de atunci (Obşteasca Adunare) şi pusă în execuţie de Vornicia Temniţelor (un soi de Jandarmerie de azi). Cam toate instituţiile statului au colaborat perfect la această operaţiune, cu toată dificultatea ce implica prinderea şi transportarea acestei populaţii de netoţi. Problema serioasă a apărut atunci când autorităţile turceşti nici nu au vrut să audă de un astfel de "cadou", trimiţându-i înapoi cu cea mai mare viteză posibilă, aşa cum arată textul unei depeşe a Vorniciei: "Au venit o şeică de dincolo, de la Nicopole, trimis de la Paşă, cu netoţii. N-au vrut să-i priimiască şi i-au întorsu înapoi la gura Oltului […] Căpitanul căpitanii Izlaz, decembrie 11, 1831" (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Vornicia Temniţelor, dosar 15/1831, f. 39).

    Practic, autorităţile româneşti, fără să îşi dorească niciun moment, s-au trezit cu o problemă care nu era a lor şi nu prea ştiau cum să o gestioneze, aşa cum arată o altă comunicare a Vorniciei de la începutul anului următor: "Măria Sa, Paşa de la Nicopole, neîngăduind a netoţilor hălăduire acolo, i-au întors iarăşi în Principat, şi numiţii au cugetat împrăştiere şi lucrare relelor năravuri, poruncindu-se de cinstita Dvornicie ca să se ia măsuri spre a nu se răsipii prin sate" (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Vornicia Temniţelor, dosar 15/1831, f. 57). Cu alte cuvinte...

    Până la urmă tot s-a găsit soluţia de a rezolva problema netoţilor, nu foarte democratică, dar măcar era gestionată cumva această neobişnuită problemă. Documentul de mai jos (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Vornicia Temniţelor, dosar 15/1831, f. 122) arată întreaga tărăşenie cu expulzarea netoţilor şi oferă soluţia, lucru pus în practică în următorii doi ani, aşa cum arată rapoartele ulterioare.

Vornicia temniţelor Ţării Româneşti, 1832, aprilie 29

Cinstitei Vistierii

Familiile netoţilor ce se găsesc în acest Principat, s-au fost hotarât ca să-i izgonească în alte ţări, spre liniştea obştii, după urâtele lor purtări, precum este ştiut cinstitei Vistierii. Această Dvornicie, împuternicită de porunca ce au avut, măcar de i-au şi trecut în Turcia, cu îndestule necazuri. Dar ca nişte nesuferiţi, neprimindu-se, i-au întors înapoi, şi îndată ei iarăşi n-au încetat a se lăţi la furtişaguri, jafuri, şi multe altele. A lor înfrânare se socoteşte neputincioasă, căci fiind slobozi şi întru umblare prin păduri şi locuri dosnice, nimeni nu li se poate împotrivi, decât dacă se va împărţi ca printr-o mică câtime pe la cei ce vor voi şi cari-i răspunzându-le capitaţia pe tot anul, să asigureze şi stăpânirea, că nu va îngădui a lor întreprindere în vechile năravuri şi osebit statornicindu-i, să-i supuie la munci şi meştesuguri, apoi să poată face o bună ispravă în felul acestei împrejurări. Subt o asemenea cerere s-au arătat către Dvornicie câteva feţe, cu aceasta însă, ca plătind capitaţia familiilor ce vor lua în zapis pe veşnicie, apoi iarăşi pe veănicie, pe tot acele familii să le prenumere de bune şi drepte ale lor. Şi fiindcă de se va binejudeca această împrejurare este totodată primitoare de câteva folosinţe: întâiu cu […] supărările ce purta obştea de la dânşii cu nestatornicirea ce avea din loc în loc; iar al doilea, ca stapânirea nepierzând folosul de capitaţia lor, precum fusese hotarât după toată cuviinţa, o câştiga printr-un chip aparat de toată supărarea ce întâmpina cu dânşii de la drumaşi şi proprietari, cu plângere de prăzi, ba înca cu acest mijloc să poate aduce pe viitorime neamul aceasta ce nu era atârnat de nici o lege din lume, care de moral şi civilizaţie cuviincioasă. De aceea şi nu lipseşte a face cunoscut cinstitei Vistierii şi de hotarârea ce va da în aceasta pricină vă voi împărtăşi pe Dvornicie cu cinstit răspuns.

    Acum că ştim ce păţiră autorităţile muntene în minunatul an 1831 din cauza dragilor de austrieci cărora nici pe atunci nu le plăceau cei care nu erau de-ai lor, rămâne doar să clarificăm cine sunt aceşti netoţi, de nici măcar păgânii turci nu îi voiau. Pentru aceasta o să apelăm la formularea oficială dintr-un aşezământ dat de Obşteasca Adunare la 18 aprilie 1831 (Analele Parlamentare ale României. Ţara Românească, I/I, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1890, p. 514) care spune în Capitolul 6:

Ţiganii Netoţi, cari de vreo 40 de ani sînt veniţi în pămentul ţearei din Ţeara Nemţească şi se adună în familii peste 50, aceştia măcar de sînt din tagma Ursarilor, dar pentru ale lor urîte obiceiuri, sînt sub această numire de Netoţi. Fiind-că aceştia nici un meştesug nu au, ci se îndeletnicesc bărbaţii şi femeile numai la fapte netrebnice, adică la hrăpiri de lucruri şi bani de prin sate, la jefuiri în drumuri pe căletori, şi de multe ori la ucideri, iar mai vertos că nici o lege nu au, murdări şi spurcaţi cu totul la hrană si îmbrăcamintea lor, aceştia ca niste vătematori obştei şi de puţin folos Statului, se se isgonescă din Principat a se duce la locul de unde au venit.

    Aşa deci, de la nemţi nu vin doar panzere şi ingineri, şi prin urmare, poate ar trebui să facem un arc peste timp şi o reparaţie istorică şi să le dăm netoţii înapoi, iar ei să ne mulţumească că am avut grijă de viaţa şi soarta lor ăiste ultime două veacuri. Te salut măi Europa, cu netoţii tăi cu tot.. şi mukles pe tema asta cu emigranţii din România!